TE SLAVESC, DOMNUL MEU!

Te Slăvesc, Domnul meu! Nădejduiesc în Tine!
Ai coborât din înălțimi să-mi netezești calea,
Să oprești vijelia ucigătoare ce venea spre mine,
Să stingi focul păcatului, ce viața îmi pârjolea.

Din albastrul infinit coborât-ai rază de soare.
Peste pământul chinuit de ploaia de păcate.
Omul pe drumul lui într-o continuă alergare.
Nu vedea jertfa... ce-i dă sufletului libertate.

Stropii de rouă pic cu pic înviorează făptura.
Și în taină lumina revigorării în inimă pătrunde.
Glasul Tău: blând, dulce... Isuse alungă ura.
Și sufletul urcă în azur pe-ale nemuririi unde.

Susurul domol străbate ca izvorul printre stânci.
Cu puterea ce sfarmă munții inimii împietrite.
Pătrunde în tainice abisuri, văile cele mai adânci.
Dezrobind sufletele zdrobite de păcat, chinuite.

Viața mea e în palmele Tale ocrotitoare.
Și pot spune ești mai presus de toate iubire.
Lumina Ta metamorfozează făptura muritoare,
Într-o minunată ființă nouă cu divină fire.

Tu ești un loc de scăpare sufletului zdrobit.
Adăpost când furtuni se dezlănțuie infernale.
Un umbrar când zăpușeala toridă e de neoprit.
De pe marginea prăpastiei ne iei în brațele Tale.

Iubire minunată eu nici nu-mi pot imagina
Suferințele Tale, când pe cruce mureai pentru mine.
Mă plec înaintea Ta în sânge mi-ai spălat vina.
Te Slăvesc Domnul meu! Nădejdea mea e numai în Tine!